B.C.R. a acordat 10.000 de credite pentru Prima casa

Banca Comerciala Româna (B.C.R.) a acordat 10.000 de credite în cadrul programului Prima casa (1 si 2) în valoare de peste 420 de milioane de euro, sustine Stefan Coroianu, director executiv Directia Credite Retail a bancii: „B.C.R. a demarat creditarea prin programul Prima casa la începutul lunii august 2009. Am ajutat pâna acum peste 10.000 de familii sa îsi achizitioneze prima lor locuinta. Dupa numarul de credite acordate, dar si prin valoarea acestora – peste 420 de milioane de euro – B.C.R. este liderul acestui program guvernamental.”.

Cele mai multe dintre ele au fost acordate bucurestenilor (peste 3.000 de credite în valoare de mai mult de 150 de milioane de euro), transilvanenilor (peste 2.000 – mai mult de 70 de milioane de euro) si banatenilor si celor din Crisana (peste 1.500 – mai mult de 50 de milioane de euro). Pentru Prima casa 1, valoarea medie a unui credit acordat de B.C.R. a fost de aproape 41.200 de euro, 1.550 fiind acordate la valoarea maxima permisa de lege – 57.000 de euro. Cea mai ridicata valoare medie a fost înregistrata în Bucuresti (49.500 de euro), iar cea mai scazuta în regiunea sud-vest/Oltenia (36.300 de euro).

Sursa : www.profitimobiliar.ro

  Daca v-a placut sau daca sunteti de acord cu cele scrise, puteti distribui acest articol         sau puteti comenta folosind formularul de mai jos. Multumim!

 

Cuvinte cheie: credit prima casa, locuinte, Programul prima casa

Articole aleatoare din aceeasi categorie

Lasa un comentariu

Anunturi de la agentii imobiliare din Bucuresti - oferte promovate

Apartament 3 camere
Unirea - 575 E

Apartament 3 camere UnireaInchiriere apartament 3 camere decomandat situat la etajul 7/8 in zona Unirii pe Bd. Corneliu Coposu. Blocul din care face parte apartamentu…

Casa 4 camere
Pipera - 154000 E

Vila PiperaZona Pipera este situata in partea de nord-est a Bucurestiului, intinzandu-se pe teritoriul fostului sat ce purta acelasi nume. Aceasta este…

Apartament 2 camere
Unirea - 500 E

Apartament nou 2 camere UnireaInchiriere apartament 2 camere situat la etajul 3/7 intr-un bloc stradal pe Bd. Unirii la doar cateva minute de Piata Unirii. Apartamentul e…

Apartament 2 camere
Giulesti - 47900 E

Apartament 2 camere GiulestiVANZARE APARTAMENT (1 / P+4) 2 CAMERE, SEMI-DECOMANDAT, BD. CONSTRUCTORILOR TOTAL CONSTRUIT: 56 mp SUPRAFATA UTILA: 49 mp PERFECT CASA va pr…

Apartament 3 camere
13 Septembrie - 270000 E

Apartament 3 camere 13 SeptembriePornind ca si celelalte sectoare, exact din centrul capitalei, respectiv din Piata Universitatii, sectorul V contureaza si el o parte din de…