Gea International Development, sucursala din România a grupului spaniol Gea 21, a anuntat astazi ca o banca spaniola i-a aprobat cererea de finantare pentru ansamblul rezidential Laguna Residence de pe malul Lacului Tei din Bucuresti. Aceeasi sursa a anuntat ca semnarea acestui contract de finantare bancara este prevazuta pentru începutul lunii septembrie 2010. Finantarea, în valoare de peste zece milioane de euro, „ofera garantia finalizarii fazei 1A a ansamblului rezidential, la termenul stabilit – sfârsitul anului 2010/începutul anului 2011”, sustin reprezentantii companiei.
În prezent, aportul de capital din partea actionarilor depaseste 30 de milioane de euro. „Doar în primele zile ale acestei luni, actionarii Gea 21 au aportat înca doua milioane de euro pentru a impulsiona lucrarile pe santier care se desfasoara acum în forta, dupa o perioada în care urmasera un curs mai lent. Astfel, primele cinci blocuri care contin 140 de apartamente îsi vor putea primi primii proprietari începând cu finalul acestui an/primele luni ale anului urmator”, afirma sursa citata.
Sursa : www.profitimobiliar.ro
Daca v-a placut sau daca sunteti de acord cu cele scrise, puteti distribui acest articol sau puteti comenta folosind formularul de mai jos. Multumim!Cuvinte cheie: finantare europeana, lucrari constructii, Piata imobiliara

